Managerul unei pensiuni din centrul Sucevei, despre Târgul de Crăciun: Ai impresia că ești prin anii ᾽90, cu vreo 20 de ani în urmă față de Sibiu sau București


Intră acum și în grupul de

Managerul pensiunii Villa Alice, Vasile Constantin Boghian, arată că Târgul de Crăciun din centrul municipiului reședință de județ nu este foarte atractiv și că municipalitatea suceveană ar trebui să preia modelul târgului ce se organizează în Sibiu. Boghian a menționat că investiția Primăriei Sibiu pentru organizarea târgului este de 100.000 lei și că se preconizează un câștig net de 300.000 lei, bani care care pot fi investiți pentru realizarea altor proiecte. Mai mult, Vasile Constantin Boghian propune, printre altele, pentru Târgul de Crăciun de anul viitor, înființarea „Casei lui Moș Crăciun”, dar și realizarea de către elevi și studenți a unor spectacole de diferite genuri muzicale.

Foto: Targul de Craciun din Sibiu

Vă prezentăm integral comunicatul transmis redacției News Bucovina de managerul pensiunii Villa Alice, Vasile Constantin Boghian:

„Targul de Craciun din Suceava din acest an este spectaculos din punct de vedere al luminitelor si chiar al unor decoratiuni, nu foarte multe , dar reusite. Laudabile si posterele de pe fatada Casei de Cultura despre ziua si personalitatile unirii Bucovinei cu Romania. Filmul documentar despre acest eveniment cred ca a fost un pic prea lung si monoton pentru publicul larg prezent in piata la deschiderea Targului de Craciun. Pentru fonoteca sau pentru televiziune a fost ok, dar pentru publicul din piata ar fi fost poate mai potrivit, mai eficient un film mai scurt mai antrenant mai captivant care sa ruleze seara, din ora in ora (10-12 minute) intre 28 noiembrie si 1 decembrie. Ar fi interesant sa existe si o varianta in limba engleza pentru turistii straini aflati in Targul de Craciun.

Acum nu prea sunt pentru ca in afara de luminite si cateva decoratiuni luminoase nu este altceva interesant care sa te faca sa stai in Targul de Craciun actual, care in general da impresia unuia facut formal „sa fie acolo”. De exemplu la casute (multe inchise) se ofera mereu de ani si ani acelasi lucruri care nu mai atrag aproape deloc: mezeluri, carne, branza, tuica (si fiarta), vin fiert de o calitate indoelnica, obiecte de artizanat si nu prea, nimic atractiv. Din acest punct de vedere ai impresia ca esti prin anii 90, deci cu vreo 20 de ani in urma fata de Sibiu sau Bucuresti.

Unii pot spune ca „sa faci ca la Sibiu iti trebuie bani multi”. Nu chiar, de exemplu Primaria din Sibiu la 100.000 lei investiti in acest an preconizeaza 400.000 de lei care vin inapoi la Primarie la finalul targului. Deci un castig net de 300.000 lei care pot fi investiti in cele necesare orasului. Exista si o asociatie „Events for Turism” care se ocupa concret de Targul de Craciun din Sibiu. Primaria castiga din inchirierea spatiilor (casutelor) care tinand cont de succesul targului din anii anteriori sunt bine platite.

Foto: Targul de Craciun din Sibiu

 

Iata ce as propune eu la Suceava, pentru Targul de Craciun 2018, anul centenar  al Marii Uniri (in afara de propunerile facute deja mai sus). Daca as fi o persoana care sa poata decide as prelua din experienta Sibiului care este unul din cele mai frumoase targuri de Craciun din Europa si as adauga cateva lucruri specifice zonei noastre si evenimentului sarbatorit in 2018.

Primul lucru ar fi introducerea unor atractii pentru copii (inainte de targ era „Oraselul copiilor”). „Casa lui Mos Craciun”  unde copii –  sa zicem intre 4 si 10 ani – invata timp de o ora despre semnificatia Craciunului, cum sa faci decoratiuni pentru Craciun, sau sa pregateasca si sa impacheteze impreuna cu Mos Craciun mici cadouri pentru copiii nevoiasi. La final cei mai mici primesc si ei (in contul biletului de intrare platit de parinti) un mic cadou din mana lui Mos Craciun cu care copilul poate fi fotografiat sau filmat. De asemenea in targ se pot inchiria spatii pentru diversi antreprenori cu masinute pentru copii, trenulete, diverse jocuri potrivite pentru afara si perioada sarbatorilor de iarna. Apoi pe acelasi ecran (unde la ore fixe ruleaza 10 – 12 minute, filmul documentar despre unirea Bucovinei cu Romania, in perioada 28 noiembrie – 1 Decembrie) pot rula filmulete distractive cu intamplari hazlii pe tema Craciunului sau in general al sarbatorilor de iarna preluate de exemplu de pe youtube sau pot fi si intamplari personale filmate de unii spectatori din targ. Pentru a fi si mai atractiv, mai divers, chiar interactiv se pot face filmari directe in piata, printre participantii la targ, mici interviuri prezentate direct pe acelasi ecran, ocupate – iata – aproape permanent.

Scena existenta in targ ar trebui sa fie mai des ocupata, mai  ales intre orele 17– 21 cu mici spectacole prezentate de copii talentati (de la diferite scoli sau – de ce nu – si studenti) de exemplu cei de la „Liceul de Arta” ar veni cu muzica clasica de mare popularitate, colinzi romanesti sau straine cantate in diferite maniere etc..

Casutele care in prezent au un rol mai degraba formal, nesemnificativ (multe sunt inchise) pot fi revitalizate ca sa fie si functionale si atractive. De aceea propun pentru 2018 casutele sa fie inchiriate unor producatori (de obiecte traditionale de Craciun, de mancare calda si dulciuri de Craciun) din Chisinau pentru zona Basarabiei, din Cernauti pentru Nordul Bucovinei, din Maramures pentru zona Transilvaniei, si – de ce nu – altii o fac deja, si din Cehia, Slovacia, Polonia, Germania (din orasul infratit cu Suceava din regiunea Bavariei). Pentru Bucovina de Sud (Suceava) casutele pot fi preluate prin inchiriere, de exemplu, de catre restaurantele de la Iulius Mall de la etajul 1, sau alte restaurante de calitate care pot oferi in targ si mancaruri calde, placinte, dulciuri specifice Craciunului si zonei noastre.

Machetele decorative simbolice din anii anteriori cu casa traditionala din Bucovina si biserica pot fi reactualizate si amplasate din nou.

Scena nasterii foarte mica in acest an ar putea fi mult marita pana la dimensiunea de 6/4 metri cu personajele in marime naturala, cat mai realist prezentate. In imediata apropiere se poate pune un panou cu scurte explicatii despre scena nasterii si semnificatia Craciunului. Poate deveni o atractie importanta.

Pentru a pune in aplicare propunerile de mai sus pregatirile si tratativele ar trebui sa inceapa chiar de acum iar la momentul primelor certitudini ar trebui inceputa reclama interna si internationala pe diverse canale media si nu numai, pentru a avea cat mai multi turisti din tara dar si din strainatate, ca succesul sa fie aproape garantat. Suceava si Bucovina ar avea de castigat nu doar ca imagine ci si social, cultural si chiar economic pe orizontala, ar fi un prin pas chiar daca doar pregatitor pentru urcarea Sucevei pe o treapta mai aproape de nivelul Oradei sau chiar al Sibiului.

Urmatorul pas ar fi punerea in practica a planului pentru „Schimbarea la fata a Sucevei” alcatuit si prezentat un luna aprilie a anului 2017 in presa suceveana, plan sprijinit de un numar mare de personalitati ale orasului, chiar si de  catre Primar prin semnatura data din propria initiativa pentru sprijinirea planului. Se pare ca atunci nu se intrevedeau sanse concrete de punere in practica macar a refacerii fatadelor cladirilor din centru.

Acum este foarte posibil sa existe aceste sanse. Primarul din Oradea a gasit o solutie pentru finantarea in cadrul unui proiect european a contributiei de 25% a proprietarilor cladirilor care urmau sa li se refaca fatada. Aceasta solutie a fost prezentata pe postul TV Digi 24 si care intre timp a fost preluata si de Primaria Generala a Capitalei. Daca s-ar incerca solutia realizata de Primarul din Oradea si pentru Suceava ar fi un pas foarte important pentru renasterea orasului nostru.

Daca as putea decide eu, as face tot ce mi-ar sta in putinta pentru a reusi. Cum in sistemul politic actual nu exista nici o sansa sa ajung o persoana de decizie in sensul de mai sus, ma multumec sa ofer cu toata buna credinta aceste propuneri, idei, solutii, fara a astepta vreo multumire conform dictonului ca „nici o fapta buna nu va ramane nepedepsita”. Important ramane insa, ca Suceva sa aiba de castigat.”

Citește despre planul pentru „Schimbarea la față a Sucevei”: Schimbarea la față a Sucevei-proiect susținut de un grup important de personalități ale orașului


Intră acum și în grupul de