Intră acum și în grupul de
Polițiștii rutieri suceveni desfășoară în această perioadă acțiunea „Cedează volanul când bei!”, pentru prevenirea accidentelor rutiere generate de consumul de alcool.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, campania „Cedează volanul când bei!” este menită să atragă atenția conducătorilor auto să adopte un comportament responsabil atunci când consumă băuturi alcoolice şi să nu urce la volan.
„Demarată din nou în perioada sărbătorilor de iarnă, campania își propune să explice conducătorilor auto cât este de important să nu urce la volanul maşinii după o petrecere în timpul căreia au consumat băuturi alcoolice, ci să recurgă la orice alt mod pentru a ajunge cu bine acasă: să apeleze la un prieten care nu a băut, să ia un taxi sau să folosească mijloacele de transport în comun.
Mesajul central al campaniei le amintește șoferilor să nu se bazeze pe noroc atunci când vine vorba de siguranța lor și a celor dragi, dacă consumă alcool la o petrecere și încurajează grupurile de prieteni ca de la începutul serii să-și desemneze un șofer care să nu consume alcool în acea seară, pentru a fi siguri că toată lumea ajunge cu bine acasă”, a precizat sursa citată.
Poliția Suceava a arătat că pentru a marca debutul campaniei şi la nivelul judeţului Suceava, poliţiştii au desfăşurat activităţi preventive în trafic.
Astfel, echipajele de poliţie rutieră au fost prezente pe drumurile naţionale şi europene, dar şi pe drumurile comunale, fiind oprite peste 500 de vehicule şi legitimaţi şoferii acestora.
Poliţiştii au identificat cu această ocazie şi şoferi care s-au urcat băuţi la volan.
O patrulă din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Preutești a oprit pentru control pe DJ 208, din comuna Dolhești, autoturismul cu număr de circulaţie provizoriu, condus de un localnic de 25 de ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că autoturismul nu este înmatriculat, autorizația provizorie de circulație fiind expirată din 27.11.2017.
Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat”, ce va fi soluționat procedural.
De asemenea, o patrulă din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți, a depistat pe DJ 291A, la intersecția cu DC 35, din comuna Grămești, un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani din comuna Zamostea.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.