Acțiune în forță a Poliției în zona Rădăuți: Au fost verificate peste 520 de autovehicule, aplicate amenzi de peste 54.000 de lei, suspendate 6 permise de conducere şi retrase 18 certificate de înmatriculare


Intră acum și în grupul de

Polițiști din mai multe localități din județ au acționat miercuri și joi în zona municipiului Rădăuți pentru creșterea gradului de siguranță în această zonă.

Astfel, la acțiune au participat peste 40 de poliţişti din cadrul Compartimentului Rutier Rădăuți, Biroului Ordine Publică Rădăuți, Secției 3 Poliție Rurală Marginea, Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, Poliției orașului Siret, Poliției orașului Vicovu de Sus, Poliției municipiului Suceava, Poliției orașului Solca şi Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice.

În cadrul acțiunii a fost vizată identificarea persoanelor străine de localitate (voiajori) care nu-şi justifică prezenţa, care locuiesc fără forme legale pe raza municipiului Rădăuți, verificarea celor a căror prezenţă este suspectă în anumite locuri,  confiscarea bunurilor prohibite ori a căror provenienţă nu poate fi justificată, aplicarea măsurilor administrative la regimul rutier şi sancţionarea contravenţională acolo unde se impune, intensificarea activităţilor de prevenire şi combatere a încălcărilor legislației penale și contravenționale, în scopul asigurării unui climat de siguranţă a cetăţenilor; identificarea și verificarea  persoanelor care nu-şi justifică prezenţa pe criteriile vârstei și locului de domiciliu, identificarea transporturilor de materiale lemnoase care nu corespund din punct de vedere cantitativ şi/sau calitativ cu datele înscrise în avizul de însoţire a mărfii sau în declaraţia vamală de export, după caz, creșterea vizibilităţii poliţiei rutiere, prin prezenţă activă a poliţiştilor pe sectoarele de drum cu risc rutier ridicat.

Totodată, polițiștii au avut în vedere prevenirea şi combaterea conducerii pe drumurile publice a autovehiculelor de către persoane care se află sub influenţa alcoolului,      legalitatea transporturilor publice de mărfuri şi persoane,    depistarea infracţiunilor la regimul circulaţiei şi de altă natură și reducerea riscului rutier datorat conducerii de vehicule sub influenţa alcoolului, a excesului de viteză şi a abaterilor bicicliştilor şi conducătorilor de mopede.

 

În cadrul acţiunii au fost verificate peste 520 de vehicule şi au fost legitimate peste 600 de persoane, fiind aplicate 146 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 54.320 lei.

Totodată, au fost constatate trei infracţiuni, din care două la regimul rutier şi o infracţiune privind mărcile și indicațiile geografice și au fost aplicate 10 sancţiuni privind legalitatea actelor de comerţ.

Polițiștii au suspendat șase permise de conducere şi au retras 18 certificate de înmatriculare, fiind ridicate și patru seturi cu plăcuţe de înmatriculare.


Intră acum și în grupul de