Consiliul Local Suceava a aprobat contractarea unui credit de 25 milioane de lei, pe zece ani, pentru realizarea a 11 proiecte de investiții


Intră acum și în grupul de

Consiliul Local Suceava a aprobat, în ședința extraordinară de luni, contractarea unui credit de 25 de milioane de lei pentru realizarea unor investiții ce se află în curs de derulare sau urmează să fie scoase la licitație. Creditul a fost aprobat încă de anul trecut pentru lucrări la Sala Polivalentă, însă această investiție urmează să fie realizată cu finanțare guvernamentală, fapt pentru care s-a propus modificarea destinației creditului.

Primarul  municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat, în cadrul ședinței, că Primăria Suceava are aprobat de Consiliul Local un credit de 25 de milioane de lei încă de anul trecut pentru Sala Polivalentă, unde s-a schimbat strategia financiară și urmează să fie construită cu banii de la Guvern.

Ion Lungu a precizat că în aceste condiții, din creditul  de 25 de milioane de lei, pe o perioadă de 10 ani, pot fi  realizate alte investiții ale municipalității.

„O parte din aceste investiții sunt în curs de derulare, altele urmează să fie scoase la licitație”, a spus primarul Ion Lungu.

El a menționat că din acest credit nu pot fi finanțate alte investiții dacă nu au fost aprobate în Consiliul Local.

Potrivit proiectului de hotărâre aprobat cu 13 voturi pentru, 3 împotrivă și 4 abțineri, sunt propuse spre finanțare următoarele investiții: drumuri și parcări în cartierul Tătărași, extinderea reţelei de gaz metan în cartierul Burdujeni Sat, precum și în cartierul Tineretului, modernizarea Pieței Burdujeni, modernizarea străzilor Bogdan Vodă și Mihail Sadoveanu, reabilitarea monumentului ecvestru al lui Ștefan cel Mare.

De asemenea, din creditul de 25 de milioane de lei se va construi un centru de documentare-informare și laboratoare, la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, precum și o sală de gimnastică la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava.

Alte sume de bani sunt prinse pentru proiectul de reabilitare a sistemului de transport și distribuție a energiei termice, la trei puncte termie, Zamca 4, Obcini 4 și Parc, pentru extinderea rețelei de alimentare cu apă pe strada Traian Țăranu, dar și pentru amenajarea unei sere floricole.

În ceea ce privește Sala Polivalentă, primarul Sucevei a adăugat faptul că documentația pentru această investiție a fost aprobată în comisia tehnico-economică a Companiei Naționale de Investiții.

„Sala Polivalentă este în grafic, la Guvern, e un lucru care ne bucură și sperăm ca în acest an să terminăm și proiectul tehnic în așa fel încât să poată să meargă mai departe la partea de licitație”, a spus primarul Ion Lungu.


Intră acum și în grupul de