Gheorghe Flutur lansează întâlniri și dezbateri în teritoriu pentru strategii de dezvoltare a fiecărei zone. Vineri, la Vatra Dornei, va propune finanțarea unui spital de dimensiuni mari


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, va organiza în perioada următoare întâlniri și dezbateri în teritoriu pentru stabilirea de strategii de dezvoltare pentru fiecare zonă în parte.

Flutur a declarat, miercuri, că odată fiind aprobat bugetul județului Suceava, a  decis să organizeze întâlniri și dezbateri în teritoriu cu toate primăriile, pe zone, cu participarea unei echipe lărgite de specialiști de la Consiliul Județean Suceava.

El a menționat că acolo unde este cazul va fi solicitat sprijin guvernamental sau de la alte instituții.

Flutur a spus că prima dezbatere are loc vineri, la Vatra Dornei, cu participare primarilor din zona Dornelor.

Președintele CJ Suceava a declarat, miercuri, în plenul Consiliului județean că vineri, la Vatra Dornei, va susține personal ca în Vatra Dornei să fie finanțat un spital de dimensiuni mari.

El a explicat că va trebui ca strategia pentru finanțare de spitale să fie în funcție de distanța între acestea și crede că Vatra Dornei, care este la 100 de kilometri de Spitalul Județean de Urgență Suceava ar trebui să beneficieze de o astfel de investiție.


Intră acum și în grupul de