Un autoturism urmărit de polițiști a rămas împotmolit în zăpadă, pe un drum din comuna Sadova. La volan se afla un tânăr băut

Un tânăr de 24 de ani, din comuna Sadova, s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice.

Potrivit Poliției Județene Suceava, luni, 19 februarie a.c., la 00.58, o patrulă din cadrul Secţiei 11 Poliție Rurală Pojorâta ce acționa pe DC 88 din comuna Sadova a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autovehicul, însă conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea.

 

 

Astfel, polițiștii au trecut la urmărirea autoturismului respectiv, cu autospeciala din dotare, pe o distanță de circa 600-700 de metri.

Însă, la un moment dat, autoturismul  a intrat pe un drum lăturalnic, unde a rămas  împotmolit în zăpadă.

Conducătorul auto a fost identificat de polițiști ca fiind un localnic  de 24 de ani. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural. (M.T.)