Problema finalizării grădiniței de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, investiție a MEN începută de zece ani, discutată de primarul Ion Lungu și ministrul Educației, Valentin Popa

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat, joi, că a participat, la București, la o întrevedere cu ministrul Educației, Valentin Popa. Șeful municipalității sucevene a precizat că în cadrul întrevederii au fost discutate mai multe probleme, între care și finalizarea grădiniței de la Colegiul „Mihai Eminescu”, investiție a MEN începută de zece ani.

„Am avut astăzi (joi – n.r.) o întâlnire cu domnul Ministru al Educației Naționale -Valentin Popa. Am discutat mai multe probleme, respectiv: Construirea unei grădinițe noi in cartieril Ițcani, în curtea Școlii Generale nr.7, finanțată de la Guvern; Avizarea de catre Ministerul Educației a documentației privind construirea unei grădinițe noi pe fonduri europene, în cartierul Burdujeni sat, în curtea Școlii Generale nr.6; Avizarea transferului căminului de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară la Universitate; Finalizarea grădiniței de la Colegiul „Mihai Eminescu”, pe finanțare guvernamentală pe PNDL (Programul Național de Dezvoltare Locală). Mulțumesc domnului ministru pentru timpul acordat și disponibilitatea de a rezolva problemele discutate”, a precizat primarul Ion Lungu.

Reamintim faptul că la sfârșitul lunii ianuarie a acestui an primarul Sucevei, Ion Lungu, l-a felicitat pe Valentin Popa pentru numirea în funcția de ministru al Educației și i-a cerut acestuia să găsească soluțiile pentru finalizarea lucrărilor la grădinița cu program prelungit de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, investiție a Ministerului Educației, începută de zece ani.

(M.T.)