Țigări ascunse sub scaune şi în pardoseala unui autoturism, descoperite de polițiștii de frontieră din Vama Siret


Intră acum și în grupul de

Polițiștii din Vama Siret au descoperit sute de pachete cu țigări de contrabandă ascunse sub scaunele şi în pardoseala unui autoturism condus de un tânăr sucevean.

Ofiţerul pentru relaţii publice de la Poliţia de Frontieră Suceava, comisar-şef Ilie Poroch-Seriţan, a precizat că luni, 2 aprilie a.c., la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, cetățeanul român Alexandru H., în vârstă de 26 ani, din județul Suceava, la volanul unui autoturism marca Citroen, înmatriculat în România.

„Existând suspiciuni că aceasta transportă țigări de proveniență ucraineană, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra mașinii”, a spus comisarul-şef Ilie Poroch-Seriţan.

El a precizat că astfel a fost descoperită ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, sub scaune şi în pardoseala  autoturismului, cantitatea de 850 pachete de țigări, marca Rothmans, de proveniență ucraineană.

Țigările în valoare de 1.190 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 lei.


Intră acum și în grupul de