Prezenţa candidaţilor la proba scrisă la Limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale la clasa a VIII-a a fost de 94,14 la sută în judeţul Suceava


Intră acum și în grupul de

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, inspectorul şcolar Cezar Anuţei, a declarat, luni, pentru NewsBucovina, că prezenţa candidaţilor la proba scrisă la Limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale la clasa a VIII-a a fost de 94,14 la sută în judeţul Suceava, proba desfăşurându-se în condiţii normale, fără a fi înregistrate incidente.

Anuţei a spus că din totalul celor 6350 de absolvenţi de clasa a VIII-a înscrişi la Evaluarea Naţională, s-au prezentat la proba scrisă la Limba şi literatura română 5978 de elevi, reprezentând 94,14 la sută, iar alţi 372 de candidaţi au absentat.

Reamintim că în judeţul Suceava sunt organizate 163 de centre de examen şi trei centre de evaluare.

Majoritatea absolvenţilor de gimnaziu susţin probele în unităţile de învăţământ pe care le-au absolvit, cu excepţia elevilor de la Şcoala Gimnazială Salcea, care sunt arondaţi la centrul de examen organizat la Liceul Tehnologic “Mihai Eminescu” Dumbrăveni.

În judeţ sunt înregistrate şase cazuri speciale, în majoritatea cazurilor fiind solicitată aprobarea pentru redactarea tezelor prin dictare şi prelungirea timpului de examen din cauza unor probleme de sănătate dovedite cu acte medicale, elevii respectivi provenind din mai multe zone ale judeţului, iar Comisia Judeţeană a aprobat toate aceste cereri.

Conform Calendarului Evaluării Naţionale la clasa a VIII-a, în data de 13 iunie este prevăzută proba scrisă la Matematică, iar pe 14 iunie 2018 are loc proba scrisă la Limba şi literatura maternă.

Afişarea rezultatelor înaintea contestațiilor va fi pe 19 iunie 2018 (până la ora 12:00), iar în aceeaşi zi este prevăzută depunerea contestaţiilor în intervalul orar14:00 – 19:00, soluţionarea contestaţiilor este programată în perioada 20-22 iunie, în timp ce pe 23 iunie 2018 vor fi afişate rezultatele finale după soluţionarea contestaţiilor.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de