Un șofer băut a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina într-un autobuz, la Pojorâta

Un bărbat de 45 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina într-un autobuz, de unde a ricoșat într-un gard.

Potrivit IPJ Suceava, miercuri, 13 iunie a.c., la ora 15.40, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe DN 17, din comuna Pojorâta, pe fondul vitezei excesive, un bărbat de 45 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune laterală cu autobuzul cu remorcă, condus de un bărbat de 38 de ani din municipiul Suceava, după care, în gardul unui imobil din zonă.

„Din accident, a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto de 45 de ani, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a precizat Poliția Suceava.

Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul conducătorului autobuzului și de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul conducătorului auto de 45 de ani, după care, la spital,  li s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit un dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

(M.T.)