Comercianți din Bazarul Suceava folosesc suprafețe și de trei ori mai mari decât cele înscrise în contractele de închiriere. Primarul Ion Lungu a inițiat refacerea contractelor pentru 160 de comercianți unde s-au găsit diferențe între suprafața din contract și cea din realitate

Remăsurarea terenurilor ocupate în Bazarul Suceava de chioșcuri ale comercianților aflați în contract cu Primăria Suceava au condus la găsirea unei diferențe de peste 500 de metri pătrați care nu era inclusă în contractele de închirere, un număr de 126 de comercianți având suprafețe de teren închiriate mai mari decât contactul, în timp ce 34 de comercianți dețineau mai puțin teren decât cel pentru care plăteau chirie.

Situația a fost relevată în urma unui proiect de hotărâre inițiat de primarul Sucevei, Ion Lungu, ce prevede aprobarea unui număr de 160 de suprafețe de teren privind administrarea terenului proprietate publică a municipiului Suceava aferent Complexului Comercial Bazar.

Primarul arată în expunerea de motive că, în urma remăsurării suprafețelor de teren ocupate de construcțiile proprietate  ale agenților economici efectuate de Serviciul Cadastru Fond Funciar Registru Agricol împreună cu Direcția Administrației Piețelor, ca urmare a lucrărilor de modernizare realizate în incinta Complexului Comercial Bazar, au rezultat diferențe de suprafețe între cele contractate și cele existente în teren, la un număr de 160 de contracte din totalul de 1.859.

Potrivit datelor centralizate, pentru cele 160 de contracte, suprafața totală prevăzută în contracte este de 1.502,17 metri pătrați, iar după remăsurare s-a constatat că suprafața ocupată este de 1017,66 metri pătrați, cu 515,49 metri pătrați.

De remarcat este că un număr de 34 comercianți aveau în contract suprafețe mai mari decât cele pe care le ocupau efectiv, diferența în minis fiind, în general, de un metru pătrat, dar unul dintre comercianți plătea mai mult pentru 3,3 metri pătrați, acesta având contract pentru 33,8 mp, dar în fapt deținea 30,5 mp.

În schimb, comercianții care dețineau mai mult teren decât cel din contract aveau, în general, suprafețe duble față de ceea ce contractaseră cu Primăria Suceava, unul având chiar și  26 de mp în plus față de suprafața din contract.

Astfel, o firmă care închiriase 36,43 mp, folosea în fapt 62,8 mp, cu 26,34 mp mai mulți față de contract.

O altă firmă, cu contract pentru 25,42 mp, folosește o suprafață de 44,52 mp, cu 19,1 mp în plus față de suprafața prevăzută în contact.

De menționat este cazul unui comerciant care are trei contracte, din care două pentru suprafețe de 5,06 mp  și unul pentru 3,85 mp, folosea de fapt aproape de trei ori mai mult decât în contract, respectiv 40,37 de mp.(N.B.)