Rîmbu: Lucrările la Centrul de radioterapie vor fi reluate. Aparatura medicală necesară a fost achiziționată și recepționată

Managerul Spitalului Județean de Urgență Suceava, Vasile Rîmbu, a anunțat, joi, în ședința Consiliului Județean Suceava că a fost deblocată investiția de realizare a centrului de radioterapie și că finanțatorul a plătit constructorul.

Rîmbu a răspuns consilierului județean Dan Ioan Cușnir care a arătat în ședință că Spitalul Județean Suceava este un exemplu național de bune practici și că este foarte importantă și deschiderea secției de radioterapie, întrebând dacă blocajul financiar al partenerului extern nu va afecta investiția.

Vasile Rîmbu a explicat că strategia partenerului extern a fost să achiziționeze mai întâi echipamentele di SUA care au ajuns în țară în luna februarie și care au fost recepționate abia în luna iunie și că acum urmează să fie finanțată construcția clădirii.

„Am toată garanția că așa va fi”, a spus Rîmbu care a menționat că se va semna un contract cu constructorul.

El a subliniat că investitorul este în termenul prevăzut în contract și crede că nu sunt probelme în finalizarea investiției.

„E o investiție de mare valoare”, a spus Rîmbu care a adăugat că ar fi fost foarte bucuros dacă acesta era deja finalizată.

Totodată, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că s-a aprobat finanțarea blocului de locuințe pentru medici la Spitalul Județean Suceava, urmând să fie construite 30 de locuințe. (T.B.)