Intră acum și în grupul de
Un tânăr din Forăști este cercetat penal pentru infracțiuni rutiere după ce a fost depistat în timp ce conducea un autoturism băut și fără permis.
Astfel, potrivit Poliției Județene Suceava, miercuri dimineața o patrulă din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Vadu Moldovei a oprit pentru control pe raza comunei Forăști, autoturismul condus de un localnic de 23 de ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.