O femeie din Moldova Sulița a murit după ce a căzut într-un pârâu din localitate

O femeie în vârstă de 69 de ani, din comuna Moldova Sulița, a murit după ce a căzut, miecuri dimineața, în jurul orei 8, în pârâul Benia.

Potrivit ISU Suceava, femeia trecea o punte pietonală din localitatea Benia, comuna Moldova Sulița.

 

ISU Suceava a menționat că femeia a fost recuperată din apă, fiind găsită în aval, la o distanță de 10-12 km, pe raza satului Braniștea din comuna Fundu Moldovei.

Bătrâna a fost preluată de un echipaj SMURD, pentru efectuarea manevrelor de resuscitare, însă în jurul orei 10.30 echipajul medical a constatat decesul femeii.

Au intervenit militarii Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc cu echipaje de căutare și prim ajutor medical – SMURD.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat că în acest caz a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând a fi dispusă şi necropsia.

El a spus că, potrivit declaraţiei unei localnice, se pare că femeia ar fi alunecat pe punte şi a căzut în apă.

Epureanu a precizat că în urma cercetărilor  se vor stabili cu exactitate circumstanţele producerii acestui eveniment.

(L.B.; M.T.)