Intră acum și în grupul de
O femeie de 72 de ani, din municipiul Suceava, a fost lovită de o mașină în timp ce traversa neregulamentar o stradă din Suceava.
Poliția Județeană Suceava a precizat că accidentul a avut loc marți, 7 august a.c., în jurul orei 15.00, pe strada Gheorghe Doja din municipiul Suceava, după ce o șoferiță de 31 de ani, din comuna Mitocu Dragomirnei, a surprins şi accidentat ușor o localnică de 72 de ani angajată în traversarea neregulamentară a părţii carosabile, în momentul în care a ajuns în dreptul staţiei pentru transport public de persoane din proximitatea intersecţiei cu strada Aleea Dumbrăvii.
„Victima a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a arătat sursa citată.
Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Persoana vătămată a refuzat să se supună testării cu aparatul etilotest ori prelevării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit un dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
(M.T.)