Acasă Social Pieton accidentat mortal de o mașină, la Vama

Pieton accidentat mortal de o mașină, la Vama


Intră acum și în grupul de

Un bărbat de 65 de ani, din comuna Vama, a fost accidentat mortal de o mașină în timp ce traversa neregulamentar.

Potrivit IPJ Suceava, accidentul a avut loc miercuri, 8 august a.c., în jurul orei 22.20, într-o curbă periculoasă pe DN 17, din comuna Vama, la volanul mașinii fiind un bărbat de 48 de ani, din orașul Gura Humorului.



„Din declarația verbală a conducătorului auto, pietonul s-a angajat brusc în traversarea drumului public, prin loc nepermis și fără să se asigure corespunzător, printr-un loc neiluminat și fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent reflectorizante”, a arătat Poliția Suceava.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au deschis un dosar penal, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

(M.T.)

 


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version