USV a organizat la Vatra Dornei reuniunea anuală a reprezentanților universităților membre ale Consorțiului Universităților din Republica Moldova, România și Ucraina

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a organizat, în perioada 20-22 septembrie a.c., la Vatra Dornei, reuniunea anuală a reprezentanților universităților membre ale Consorțiului Universităților din Republica Moldova, România și Ucraina (CUMRU), înființat în anul 2011.

Potrivit unui comunicat de presă, pe parcursul anului universitar 2017-2018 conducerea executivă a consorțiului a fost deținută de USV, după ce,  în toamna anului 2017, în cadrul întrunirii de la Cernăuți, președinția rotativă a fost încredințată rectorului USV, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa.

Lucrările Reuniunii au debutat vineri, 21 septembrie, la Centrul Teritorial de Învățare și Educație Continuă al USV, în prezența a 22 de rectori, prorectori și reprezentanți ai Universităților membre CUMRU, respectiv de la Universitatea de Stat a Moldovei (USM), Universitatea Națională „Alecu Russo” din Bălți (UNARB), Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași (UNAGE), Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), Universitatea „Yurii Fedkovych” din Cernăuți (ChNU), și au fost structurate în trei părți.

Cuvântul de deschidere a reuniunii a aparținut gazdei evenimentului, prof. univ. dr. Ștefan Purici, prorector cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană al USV.

În intervenția sa, prof. univ. dr. Mihai Dimian, ordonator de credite al USV, a prezentat realizările comunității academice sucevene în ultimii ani și a evidențiat locul pe care USV îl ocupă la nivelul rețelei de instituții de învățământ superior românesc.

Au urmat mesajele de salut din partea reprezentanților universităților membre ale CUMRU: prof. univ. dr. Stepan MELNYCHUK, Rector al ChNU, prof. univ. dr. Atena-Elena SIMIONESCU,  Rector al UNAGE, prof. univ. dr. Mihaela ONOFREI, Ordonator de Credite al UAIC, conf. univ. dr. Lidia  PĂDUREAC, Prim-prorector pentru activitatea didactică al UNARB și conf. univ. dr. Angela NICULIȚĂ, Prorector cu Relații Internaționale al USM.

Sursa citată a menționat că partea a doua a reuniunii a cuprins o serie de prezentări care s-au concentrat pe cooperarea dintre instituțiile partenere, de până acum, precum și pe unele activități specifice universităților, care ar putea fi incluse în viitorul calendar de acțiuni și parteneriate comune în cadrul CUMRU: prof. univ. dr. Stepan MELNYCHUK, Rectorul ChNU – Realizările CHNU în cadrul CUMRU (2018), prof. univ. dr. hab. Florentin PALADI,  Prorector pentru activitatea științifică al USM –  Prezentarea inițiativei „Cluster inovațional regional”, prof. univ. dr. Henri LUCHIAN, Prorector pentru relaţii internaţionale şi parteneriate de studii şi cercetare al UAIC – Cooperarea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în cadrul Consorțiului universităților din Republica Moldova-România-Ucraina, conf. univ. dr. Valentina PRIŢCAN, Prorector pentru activitatea ştiinţifică şi relaţii internaţionale, UNARB – Universitatea 2025: noi „provocări” și posibilități de colaborare interuniversitară, prof. univ. dr. hab. Anca Doina Ciobotaru, Director departament Teatru UNAGE – Repere istorice și perspective contemporane, prof. univ. dr. Ștefan PURICI – USV și cooperarea interuniversitară în cadrul CUMRU.

În cadrul sesiunii de încheiere a reuniunii anuale au fost adoptate, prin vot, o serie de propuneri.

„Una deosebit de importantă, venită din partea Universității de Stat a Moldovei și susținută de Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, este cooptarea în cadrul consorțiului, ca membru cu drepturi depline, a Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP) din Chișinău. Această schimbare în componența CUMRU va dinamiza activitatea consorțiului, oferind UNAGE un partener cu un profil similar, întărind capacitatea de dezvoltare a unei palete și mai largi de proiecte transfrontaliere comune. De asemenea, a fost votată preluarea președinției CUMRU de către Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, noul președinte al consorțiului fiind doamna prof. univ. dr. Atena-Elena SIMIONESCU”, se arată în comunicatul USV.

Totodată, la inițiativa prof. univ. dr. Mihai DIMIAN, s-a hotărât organizarea unui set de prelegeri care urmează să fie susținute de câte un reprezentant al fiecărei universități în toate celelalte instituții partenere.

În acest sens, în perioada următoare se va realiza o selecție a lectorilor și a temelor. Aceste mobilități în interiorul CUMRU vor promova valorile comune și capacitatea de a realiza proiecte în parteneriat. De asemenea, în parteneriat cu UNAGE din Iași și AMTAP din Chișinău, se va organiza o stagiune de spectacole la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Reuniunea CUMRU organizată de USV s-a încheiat cu o aplicație practică în județ, participanții efectuând vizite la obiective cu caracter istoric și cultural din județul Suceava.

(M.T.)