Pagube însemnate în urma unui incendiu pus intenționat într-o gospodărie din Cajvana


Intră acum și în grupul de

O gospodărie din orașul Cajvana a fost cuprinsă de flăcări, în noaptea de joi spre vineri, militarii Gărzii de Intervenție Solca, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență ale localităților Cajvana și Arbore intervenind cu șase autospeciale de stingere.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, slt. Alin Găleată, la sosirea echipajelor ardeau violent anexele gospodărești și o parte din acoperișul casei de locuit, cu pericol de propagare la întreaga gospodărie și la alte două proprietăți, aflate în imediata apropiere (aproximativ 2 metri distanță).

În urma incendiului au ars depozitul de furaje, adăpostul de animale și magazia de lemne, corp comun,  pe o suprafață totală de 112 mp, bucătăria de vară pe 40 mp, acoperișul garajului pe 24 mp și aproximativ 20 mp din acoperișul locuinței. Au mai ars obiecte de mobilier, bunuri casnice și aproximativ 6 tone de fân.

De asemenea, s-au degradat pereții casei pe aproximativ 120 mp.

„Flăcările au izbucnit din depozitul de furaje, cauza probabilă fiind folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”, a spus Găleată.

El a precizat că pompierii au salvat locuința proprietarului, garajul și două autoturisme, precum și cele două gospodării învecinate, cu bunurile aferente. Totodată, au mai fost salvate o vacă, 22 de porci și 20 de găini.

(M.T.)


Intră acum și în grupul de