IGI: 232 de străini depistați în situații ilegale, în urma acțiunilor întreprinse în luna septembrie.Polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale de 2.263.625 de lei, cetățenilor străini și angajatorilor pentru nerespectarea legii

În urma acțiunilor întreprinse în cursul lunii septembrie, polițiștii de imigrări au depistat 232 de cetățeni străini în situații ilegale, fiind executate misiuni de îndepărtare sub escortă pentru 19 persoane, iar 80 de societăți comerciale nu respectau reginul juridic privind angajarea străinilor. De asemenea, polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale de 2.263.625 de lei, cetățenilor străini și angajatorilor pentru nerespectarea cadrului juridic aplicabil.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări desfășoară în permanență activităţi specifice pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor, în scopul menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă în rândul comunităţii noastre.

 

Astfel, potrivit IGI, în perioada 01-30 septembrie a.c., au fost efectuate mai multe acţiuni şi controale, cu efective proprii şi în colaborare cu alte structuri având atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale și a muncii nedeclarate a cetăţenilor străini.

 

În urma acțiunilor întreprinse, au fost depistați 232 de cetățeni străini în situații ilegale, cei mai mulţi în municipiul București şi pe raza de competenţă a judeţelor Constanța și Botoșani. 147 desfășurau activități lucrative fără forme legale, iar 65 se aflau în ședere ilegală pe teritoriul României.

 

Din totalul persoanelor depistate, 34 au primit decizii de returnare și comunicări de părăsire a teritoriului României, 5 îndeplineau condițiile de prelungire a dreptului de ședere și au fost puse în legalitate, 36 au solicitat o formă de protecție internațională, 3 au fost tolerați, iar pentru ceilalți s-au dispus alte măsuri.

 

Polițiștii de imigrări au organizat misiuni de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României pentru 19 cetățeni străini, iar pentru 30 au întocmit documente necesare în vederea luării în custodie publică până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre.

 

De asemenea, poliţiştii au aplicat cetăţenilor străini care nu au respectat legislaţia în domeniul migraţiei, sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1.187.425 lei.

 

În perioada de referință, polițiștii de imigrari au emis 687 de avize de angajare/detaşare, pentru lucrători permanenţi, înalt calificaţi, detaşaţi și sezonieri. De asemenea, pe linia combaterii muncii nedeclarate, au fost sancționați reprezentanții a 80 de societăți comerciale, cu amenzi în valoare de peste 1.000.000 de lei, pentru nerespectarea regimului juridic aplicat străinilor angajați.

 

Controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate, asigurarea accesului neîngrădit la procedura de azil rămân acțiunile prioritare ale polițiștilor de imigrări, care contribuie la creșterea gradului de siguranță a cetățeanului. (C.P.)