Cătălin Nechifor după ce a participat la dezbaterea cu asociațiile de pensionari sucevene privind Legea pensiilor cere stoparea discuțiilor pe această lege care oricum se aplică din 2021 și reluarea lor în termeni reali: Avem experiența legii salarizării unice a bugetarilor care a fost deja amendată de patru ori


Intră acum și în grupul de

Președintele organizației județene Suceava a Pro România, deputatul Cătălin Nechifor, a apreciat, vineri, că asociațiile pensionarilor suceveni au venit cu date și amendamente pertinente privind Legea pensiilor, dar el consideră că proiectul trebuie stopat și reluat în termeni reali.

 

„ Eu cred că se greșește că legea e pusă pe repede-înainte”, a spus Nechifor într-o conferință de presă.

El a spus că această lege era inclusă în programul de guvernare, iar anul trecut, în luna octombrie, ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, spunea că proiectul legii pensiilor se va discuta în CEx de la Sucevița, ceea ce nu s-a mai întâmplat.

Deputatul sucevean a mai arătat că din declarații politice înțelege că ar fi trebuit ca legea să intre în vigoare în luna octombrie și că îndată e luna noiembrie și proiectul legii nu a fost depus la Parlament.

„Cred că trebuie pus stop.Sunt foarte multe chestiuni care vin din realitate, din zona celor care sunt la pensie ca și corecții și nu mai văd rațiunea de a fi foarte urgentă pentru că înțeleg că legea se aplică din 2021. De ce să te grăbești în 2018 pentru 2021 când probabil alții vor fi la guvernare?”, a spus Nechifor.

Liderul sucevean al Pro România roagă toți colegii parlamentari să înțeleagă că e bine ca lucrurile să se așeze, să existe o dezbatere serioasă în care să se vină cu argumente și să se identifice soluții și „nu chestiuni care țin de păcăleală electorală”, ci chestiuni concrete.

„Mă uit la arcul guvernamental. Domnul Teodorovici la prânz îngheață salariile pentru bugetari, doamna Viorica Dăncilă le dezgheață peste un sfert de oră. Doamna Olguța spune și ea că nu știu ce, domnul Tăriceanu spunem că suntem nepricepuți. Domnul Dragnea că suntem”, a declarat Nechifor.

El a subliniat că având în spate și experiența de la legea salarizării unitare a personalului bugetar care la vremea respectivă rezolva toate inechitățile din sistem și a fost de patru ori amendată, consideră că trebuie ca lucrurile la legea pensiilor să fie luate mai în serios.

Deputatul sucevean arătă că trebuie ținut cont și de dinamica populației mai ales că acum sporul natural este negativ și că în fiecare zi deficitul crește cu 200 de oameni.

Mai mult, Cătălin Nechifor a atras atenția că efortul bugetar prevăzut pentru 2021 pentru plata pensiilor va fi cu 40 de miliarde mai mare decât acum când se constată un deficit de un miliard de euro.

„Ei vor crește întreaga cheluială cu 40 de miliarde de lei. Nu știu e sustenabil”, a spus deputatul Pro România care a mai atras atenția că și ancorarea în continuare pe salariul minim arată că în viziunea acestui Guvern pensionarii vor fi tratați în continuare precum niște oameni săraci.

„Mă îngrozesc la proiectul pe care îl face doamna Olguța pe cifrele domnului Vâlcov”, a spus Cătălin Nechifor.

El a arătat că o manevră a Guvernului de a crește încasările la buget este creșterea salariului minim pe economie, dar că măsura va afecta în special mediul privat pentru că la stat foarte puțini angajați mai au salariul minim pe economie.

Deputatul s-a întrebat dacă economia țării va mai ține dacă se încarcă întreprinzătorul privat cu contribuții la bugetul de stat mai mari pentru a se putea plăti salariile în sectorul bugetar.(T.B.)

 


Intră acum și în grupul de