Un șofer de 73 de ani a provocat un accident rutier pe o stradă din Suceava


Intră acum și în grupul de

Un bărbat în vârstă de 73 de ani, din comuna Ipoteşti, a provocat miercuri după-amiază un accident rutier pe strada 22 Decembrie 1989 din municipiul Suceava.

Potrivit IPJ Suceava, bărbatul de 73 de ani, aflat la volanul unei mașini, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu autoturismul condus din sens opus de un localnic de 61 de ani.

„Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto de 73 de ani și a unei femei de 71 de ani, din comuna Ipotești, pasageră în autoturismul condus de acesta”, a precizat Poliția Suceava.

Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit un dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

(M.T.)


Intră acum și în grupul de