O țigară lăsată aprinsă a provocat un incendiu într-un bloc din Câmpulung Moldovenesc


Intră acum și în grupul de

Un incendiu puternic a izbucnit duminică seară într-un apartament, situat la etajul IV al unui bloc de locuințe din Câmpulung Moldovenesc.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, slt. Alin Găleată, militarii Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc au intervenit cu trei autospeciale de stingere, o autoscară mecanică și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea incendiului.

Găleată a menționat că la sosirea echipajelor incendiul se manifesta cu flacără în interiorul apartamentului, existând pericolul de propagare la acoperișul blocului și la locuințele învecinate.

Astfel, în urma incendiului au ars materiale textile, obiecte de mobilier, aparatură electronică și tâmplărie din lemn.

De asemenea, s-au degradat interioarele (bucătărie, baie, dormitor), documente personale și alte bunuri din locuință (mobilier, electrocasnice, instalația electrică și altele) și au fost afectate apartamentele de la etajele inferioare, în urma acțiunii de stingere.

„Incendiul a izbucnit din sufrageria locuinței, cel mai probabil din cauza fumatului în locuri nepermise”, a spus Găleată, precizând că nu s-au înregistrat victime,  apartamentele învecinate și acoperișul blocului de locuințe fiind salvate.

(M.T.)


Intră acum și în grupul de