Tânăr cercetat de polițiști după ce a acroșat cu mașina un pieton băut și a părăsit locul accidentului, la Straja

Un tânăr de 27 de ani, din Vicovu de Sus, este cercetat de polițiști după ce a acroșat cu mașina un pieton băut și a părăsit locul accidentului.

Potrivit IPJ Suceava, miercuri, 21 noiembrie a.c., în jurul orei 13.25, în timp ce se deplasa pe partea dreaptă a DJ 209G, din comuna Straja, un localnic de 50 de ani a fost acroşat de un autoturism, al cărui conducător auto după impact şi-a continuat deplasarea.

 

„În urma activităților operative întreprinse, polițiștii au depistat în trafic pe strada Calea Cernăuţi din oraşul Vicovu de Sus, autoturismul implicat în accident, conducător auto fiind un localnic de 27 de ani”, a precizat Poliția Suceava.

Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru conducătorul auto și de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru pieton, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Astfel, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” şi „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”, ce va fi soluționat procedural.

(M.T.)