Bărbat de 73 de ani, urmărit și blocat în trafic de polițiști la Vicovu de Jos


Intră acum și în grupul de

Un bărbat în vârstă de 73 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, care nu a oprit la semnalul polițiștilor, a fost urmărit și blocat în trafic, la Vicovu de Jos.

Potrivit IPJ Suceava, marți, 27 noiembrie a.c., în jurul orei 16.00, în timp ce acționa pe DN 2E,  din comuna Vicovu de Jos, o patrulă din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autovehicul cu numere provizorii de înmatriculatre, însă conducătorul auto nu s-a conformat continuându-și deplasarea, motiv pentru care, s-a procedat la urmărirea acestuia, până pe raza orașului Vicovu de Sus, unde a fost blocat.

„Conducătorul auto a fost identificat de polițiști ca fiind un bărbat de 73 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc”, a arătat IPJ Suceava.

Interogând bazele de date, polițiștii au constatat faptul că termenul de valabilitate al autorizației provizorii de circulație este expirat din 25.11.2018.

Astfel, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul neînmatriculat”, ce va fi soluționat procedural.

(M.T.)


Intră acum și în grupul de