Patru subofițeri de jandarmi suceveni au fost înaintați în grad înainte de termen prin ordin al șefului IJJ Suceava


Intră acum și în grupul de

La reşedinţa Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava s-a desfăşurat, joi, ceremonialul militar organizat cu ocazia  înaintării în gradul următor, înaintea expirării stagiuliu minim în grad, a cadrelor militare din inspectorat care îndeplinesc condiţiile legale în acest sens, anunță instituția.

Astfel, prin ordinul inspectorului şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, patru subofiţeri au fost înaintaţi în gradul de plutonier adjutant înainte de termen. După înmânarea gradelor militare colegilor avansaţi, activitatea s-a finalizat cu intonarea Imnului Naţional al României.

În conformitate cu legislaţia specifică, avansări înainte de termen pot avea loc cu ocazia Zilei Naţionale a României sau a Zilei Jandarmeriei Române (3 aprilie).

De asemenea, în fiecare an, la data de 1 august, se înaintează în gradul următor militarii jandarmi care îndeplinesc stagiul minim în grad în cursul anului respectiv.(N.B.)


Intră acum și în grupul de