Aproape 1.000 de elevi suceveni au participat la activități de educație financiară, anul trecut


Intră acum și în grupul de

În anul 2018, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava a organizat, în parteneriat cu Agenţia Suceava a BNR, activităţile din cadrul proiectului “Să vorbim despre bani şi bănci”, adresat elevilor din învăţământul preuniversitar.

Potrivit inspectorului şcolar general, prof. Gheorghe Lazăr, proiectul educaţional s-a derulat în baza unui Protocol de colaborare dintre BNR şi Ministerul Educaţiei Naţionale şi a avut ca scop informarea elevilor cu privire la rolul, atribuţiile şi funcţiile principale ale BNR, precum şi însuşirea de către elevi a unor noţiuni economice de bază şi a unui vocabular financiar-bancar.

 

Șeful IȘJ Suceava a arătat că în cadrul proiectului, Agenţia Suceava a BNR a organizat, la sediul unităților de învățământ, dar a găzduit și la sediul său, activităţi educaţionale distincte derulate pe toată durata anului, cu accent în cadrul evenimentelor “Săptămâna mondială a banilor” și  „Săptămâna altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun”.

„La aceste activităţi, în perioada martie – noiembrie 2018,  au  participat 994 de elevi şi 46 cadre didactice provenind din 24 unități școlare din judeţul Suceava. Dintre aceștia 676 elevi și 31 cadre didactice sunt din mediul rural, iar 318 elevi și 15 cadre didactice provin din zona urbană. Aceştia au audiat prezentările realizate de reprezentanţii Agenţiei Suceava a BNR pe teme din istoria băncii centrale şi a monedei naţionale”, a menționat prof. Gheorghe Lazăr.

Acesta a mai arătat că elevilor şi cadrelor didactice le-au fost prezentate elementele de siguranţă ale bancnotelor şi monedelor româneşti aflate în circulaţie. Totodată, elevii şi profesorii au vizionat filmele educaţionale: „Istoria banilor”, „Elementele de siguranţă ale bancnotelor” şi „Viaţa bancnotelor”, realizate de banca centrală.

Tematica abordată a fost foarte apreciată de către participanţi, care au transmis organizatorilor numeroase impresii favorabile.

De asemenea, un grup de elevi suceveni din cadrul Colegiului Național “Mihai Eminescu” a avut oportunitatea de a participa la vernisajul expoziției “ZooMonetar – Fauna lumii pe bancnote și monede” care a avut loc la data de 15 noiembrie 2018, la sediul Agenției BNR Suceava.

„În anul 2019, ISJ Suceava şi BNR Agenţia Suceava vor extinde activităţile educaţionale pentru a facilita accesul cât mai multor elevi din învăţământul preuniversitar la cunoştinţe din domeniul financiar – bancar, precum și posibilitatea de a vizita expoziția “ZooMonetar – Fauna lumii pe bancnote și monede” până la 15 iunie 2019”, a mai arătat șeful IȘJ Suceava.

(M.T.)


Intră acum și în grupul de