Aproape 2.500 de pachete de ţigări, asunse în spaţiile special amenajate ale unui autoturism, descoperite de polițiștii de frontieră din Vama Siret

Polițiștii de frontieră din Vama Siret au descoperit aproape 2.500 de pachete de ţigări asunse în spaţiile special amenajate ale unui autoturism.

Potrivit ofiţerului pentru relaţii publice de la Poliţia de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch-Seriţan, marți, 15 ianuarie a.c., în jurul orei 17.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere Frontierei Siret, pe sensul de intrare în ţară, cetățeanul român Cosmin C., în vârstă de 20 de ani, conducând un autoturism marca Volvo, înmatriculat în Bulgaria.

„În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra autovehiculului, persoanei și bagajelor. Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în spații special amenajate în bancheta din spate şi în locul roţii de rezervă, cantitatea de 2.450 pachete de ţigări, de provenienţă ucraineană”, a spus comisarul-șef Ilie Poroch-Seriţan.

El a arătat că țigările în valoare de 3.675 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 7.000 lei.

Totodată, autoturismul  în valoare de 7.000 lei, a fost indisponibilizat în vederea confiscării de către autoritatea vamală, deoarece avea spații special amenajate pentru transportul țigărilor.

(M.T.)