Pieton băut, accidentat grav de o mașină la Marginea


Intră acum și în grupul de

Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Marginea, a ajuns la spital în urma unui accident petrecut joi seară, pe raza comunei.

Potrivit Poliției Județene Suceava, accidentul a avut loc la ora 19.45, după ce o femeie de 31 de ani, din Marginea, ce se afla la volanul unei mașini a surprins și accidentat grav un bărbat de 54 de ani din aceeași localitate care se deplasa în calitate de pieton, pe sensul opus de mers.

Poliția a menționat că bărbatul se afla sub influența băuturilor alcoolice și a pătruns pe direcția de deplasare a autoturismului fără să se asigure.

În urma accidentului, victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru conducătoarea auto și de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru pieton, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.           

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

(M.T.)


Intră acum și în grupul de