Material lemnos confiscat și o autoutilitară indisponibilizată, în urma unui control în trafic, la Putna


Intră acum și în grupul de

O patrulă din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești a oprit pentru control, joi, 31 ianuarie a.c., , în jurul orei 12.00, pe DC Gura Putnei din comuna Putna, autoutilitara condusă de un localnic de 22 de ani, care transporta material lemnos.

Potrivit Poliției Județene Suceava, în urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține documente legale de proveniență și transport a materialului lemnos, motiv pentru care s-a solicitat sprijinul specialiștilor silvici care, în urma inventarierii, au stabilit faptul că tânărul transporta ilegal 3,45 m.c. lemn rotund pentru gater și 1,19 m.c. lemn de foc de esență rășinoase.

„Cu ocazia audierilor, conducătorul auto a declarat faptul că împreună cu alte persoane din localitate a cumpărat materialul lemnos de la o persoană necunoscută din comuna Moldovița, lemnul fiind încărcat în autoutilitară din fondul forestier situat la limita dintre comunele Putna și Moldovița”, a arătat IPJ Suceava.

Întrucât existau suspiciuni cu privire la faptul că materialul lemnos a fost sustras de pe raza Ocolului Silvic Putna, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt de arbori din fondul forestier național”.

De asemenea, în cauză s-a dispus confiscarea cantității de 4,64 m.c. material lemnos, în valoare de 1.276 lei și indisponibilizarea autoutilitarei în valoare de circa 4.700 lei, ce au lăsate în custodia Ocolului Silvic Putna.


Intră acum și în grupul de