30 de posturi disponibile pentru studenții suceveni care doresc să lucreze în Germania pe perioada vacanței de vară


Intră acum și în grupul de

În  perioada   următoare,   studenții   care  doresc  să aplice   pentru un job pe perioada vacanţei de vară în anul 2019   (minim 2 luni)    în    Germania,   se   pot înregistra  la  Compartimentul    EURES    din    cadrul Agenţiei Judeţene pentru  Ocuparea  Forţei  de Muncă Suceava.

Directorul executiv al AJOFM Suceava, Dănuț Mihai Burgheaua, a precizat, luni, într-un comunicat de presă, că pentru  anul  2019 sunt  disponibile  30 de posturi în domeniul hotelier –   gastronomic,  ȋn  gastronomia de sistem   (fast-food),   ȋn producția   industrială  și ȋn domeniul serviciilor.

Burgheaua a menționat că  pot  participa  studenții  cu  vârsta  cuprinsă  între 18  şi 35 de ani,  care urmează cursuri de zi, la o facultate de  stat  sau particulară, acreditată conform legii și care au cunoștințe bune/foarte bune de limbă germană.

Informații  suplimentare  cu  privire  la  condițiile  de  mediere,  documentele  necesare ȋnregistrării dosarelor, precum și instrucțiunile de completare a acestora, pot fi obţinute de  la  consilierul  EURES   din   cadrul   AJOFM   Suceava,   etaj I,   camera 14,    telefon 0230523279, interior 104.

Termen limită pentru înregistrare este: 14 februarie 2019.

(M.T.)


Intră acum și în grupul de