Tamponare la Boroaia, între o mașină și o căruță conduse de doi bărbați băuți


Intră acum și în grupul de

Un șofer și un căruțaș, din comuna Boroaia, au fost implicați luni seara într-o tamponare, ambii fiind băuți.

Poliția Județeană Suceava a menționat că luni, 4 februarie a.c., la ora 18.12, pe DN 15C din comuna Boroaia a avut loc o tamponare între atelajul hipo condus de un localnic de 68 de ani și autoturismul condus de un bărbat  tot de 68 de ani, din aceeași localitate.

Întrucât emanau halenă alcoolică, cei doi conducători de vehicule au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul căruțașului și de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul conducătorului auto, căruia, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit în acest caz un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoana aflată sub influența băuturilor alcoolice”, ce va fi soluționat procedural.

(M.T.)


Intră acum și în grupul de