Intră acum și în grupul de
„Premierea s-a făcut pe fiecare secţiune în parte, aşa că elevii suceveni au obţinut 11 premii I, 9 premii II, 10 premii III şi 23 menţiuni”, a spus inspectorul şcolar Marinela Cristina Cimpoieşu, cu menţiunea că la concurs s-au evidenţiat următoarele unităţi şcolare: Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, Colegiul Naţional „Nicu Gane” Fălticeni, Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi, Colegiile Tenhice „Samuil Isopescu” şi „Al. I. Cuza” din Suceava, Colegiul Tehnic Rădăuţi, Colegiul Agricol Fălticeni şi colegiul gazdă a competiţiei.