Acasă Social Băiat de 13 ani, din Todirești, găsit inconștient în baie de tatăl...

Băiat de 13 ani, din Todirești, găsit inconștient în baie de tatăl său


Intră acum și în grupul de

Un băiat de 13 ani, din comuna Todirești, a ajuns miercuri seară la spital, după ce a fost găsit inconștient în baie de tatăl său.

Potrivit Poliției Județene Suceava, miercuri, 10 aprilie a.c., în jurul orei 20.30, băiatul de 13 ani a mers să facă baie, iar la un moment dat tatăl său a mers la ușa băii și i-a cerut fiului său să se grăbească. Ulterior, văzând  că fiul său nu iese, tatăl copilului a strigat din nou la ușă și când a observat că acesta nu răspunde a intrat în baie, găsindu-l semiinconștient. L-a scos imediat din baie și l-a dus în dormitor, însă pentru că tânărul nu și-a revenit și se simțea rău, tatăl său a apelat serviciul de urgență.



Minorul a fost transportat la UPU Suceava în stare inconștientă, însă pe drum și-a revenit, fiind diagnosticat prezumtiv cu „intoxicație cu monoxid de carbon”.

„Cauza posibilă a intoxicației ar fi scăpări de gaz de la instalația de încălzire a apei, pe gaz,  respectiv de la un instant”, a arătat IPJ Suceava.

În cauză s-a întocmit dosar penal, urmând a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.

(M.T.)


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version