Sesiunea județeană de comunicări și referate cu tema „Implicațiile psihopedagogice ale jocului în dezvoltarea complexă a preșcolarului”, la Grădinița „Stejărelul” Cajvana


Intră acum și în grupul de

Grădinița cu Program Normal „Stejărelul” Cajvana, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, a organizat sâmbătă, 13 aprilie a.c., sesiunea județeană de comunicări și referate cu tema „Implicațiile psihopedagogice ale jocului în dezvoltarea complexă a preșcolarului”. Coordonatoarea sesiunii de comunicări și referate a fost profesor Daniela Răileanu, inspector de specialitate al ISJ Suceava.

Potrivit organizatorilor, la sesiune au participat 70 de cadre didactice din învățământul preșcolar.

Moderatorii acțiunii, profesor Ioana Airoaie, profesor Domnica Gurău, au deschis lucrările cu discursuri motivaționale, ce au subliniat rolul și scopul întrunirii, au atins și detaliat informații de specialitate pe tema propusă spre dezbatere.

„Jocul este esența și rațiunea de a fi a copilăriei. Prin joc, copilul aspiră la conduita de adult. Jocul este modul de existență a copilului, este lumea sa de ficțiuni și simboluri cu profunde semnificații pentru dezvoltarea lui. În joc și prin joc se realizează cunoașterea realității, se exersează funcțiile psihomotrice și socioafective. Jocul este, deci, un agent al transmiterii experienței și socializării”, a spus doamna Domnica Gurău, director GPN Stejărelul Cajvana.

După deschidere, participanții au prezentat referate și lucrări power point despre joc, ca activitate dominantă în grădiniță, valențe formative și informative.

(M.T.)


Intră acum și în grupul de