Biciclistă acroșată de o mașină al cărei șofer a părăsit locul accidentului, la Preutești


Intră acum și în grupul de

O tânără în vârstă de 17 ani, din comuna Preutești, care se deplasa pe bicicletă, a fost acroșată de o mașină al cărei șofer a părăsit locul accidentului.

Potrivit IPJ Suceava, duminică, 21 aprilie a.c., la ora 16.50, Poliția municipiului Fălticeni a fost sesizată despre faptul că pe DJ 208 din comuna Preutești s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane, iar conducătorul auto a plecat de la fața locului.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că tânăra de 17 ani a fost acroșată de un autoturism angajat în depășire și al cărui conducător auto nu a păstrat o distanță laterală regulamentară, după care a părăsit locul faptei.

Din accident, a rezultat rănirea ușoară a tinerei, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, aceasta neputând da detalii despre autoturismul implicat.

Totodată, biciclista a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Astfel, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”, cercetările fiind continuate de polițiști pentru identificarea autoturismului implicat în eveniment și stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului.

(M.T.)


Intră acum și în grupul de