Intră acum și în grupul de
„Ziua mondială a Rinichiului din 12 martie 2009 pune accentul pe tratarea hipertensiunii arteriale ca prevenire a bolilor renale cronice. E cunoscut că în întreaga lume 400-600 milioane persoane suferă de aceste boli, care sunt foarte severe, putând duce până la deces. Dar sunt boli tratabile”, a spus acesta, adăugând că pentru depistarea bolii renale sunt două analize obligatorii, şi anume cele pentru determinarea nivelului creatininei şi al albuminei din sânge.
Potrivit doctorului Ardeleanu, printre cauzele acestor boli se află obstrucţiile tractului urinar, bolile inflamatorii, ereditatea (rinichi polichistic) şi, nu în ultimul rând, bolile specifice civilizaţiei noastre, diabetul zaharat şi hipertensiunea arterială.
În contextul în care în 2008, în judeţ existau 17.384 persoane cu diabet zaharat şi 64.541 de persoane cu hipertensiune arterială, dr. Ardeleanu a precizat că „toţi sunt susceptibili de a face boala”. Acestora li se alătură obezii, fumătorii şi, în general, persoanele peste 50 de ani, spune şeful Secţiei nefrologie de la Spitalul Judeţean. „Boala renală nu înseamnă deja insuficienţă renală, înseamnă o lezare a rinichilor, care poate fi reversibillă sau ireversibilă. Trebuie tratată cu multă conştiinciozitate şi competenţă. Primul obiectiv este scăderea tensiunii arteriale, apoi reducerea albuminei, reducerea sării din alimentaţie, controlul constant al glicemiei, al grăsimii şi anemiei, evitarea fumatului. Dacă se respectă toate acestea, deja lucrurile pot fi proiectate într-o lumină mult mai bună. Dacă nu, bolnavul intră pe dializă, ceea ce nu e extrem de grav, pentru că la centru avem un spaţiu corespunzător, aparatele sunt noi, nu mai lucrăm în condiţii de avarie”, a precizat dr. Mihai Ardeleanu.
În 2008, 368 de persoane au fost supuse dializei la centrul din spitalul judeţean, din care 250 au făcut hemodializă, iar 21 dializă peritoneală. În judeţ sunt 27 de persoane cu transplant renal, 4 dintre acestea fiind supuse unui transplant de rinichi, în cursul anului trecut. Dr. Ardeleanu a mai precizat că din rândul acestor bolnavi nu s-au înregistrat decese anul trecut.