Intră acum și în grupul de
Rectorul Graur nu a precizat încă numărul locurilor bugetate scoase de universitate pentru anul academic următor, dar a comentat că nu e o scădere faţă de anul trecut, „dar nici o creştere cum am dori”.
În ce priveşte domeniile noi propuse de universitate, rectorul Graur menţionează că sunt câteva, dar ele vor fi „dictate de cerinţele candidaţilor”. „Până la urmă, e vorba şi de eficienţa economică, nu putem funcţiona cu 5-7 studenţi la un domeniu, asta conduce la risipă financiară şi a resurselor umane şi e un lux pe care nu ni-l permitem”, a precizat rectorul, menţionând că la Facultatea de Litere sunt domenii cu puţini studenţi. „Va trebui de văzut dacă nu vom şcolariza o dată la doi ani, dar asta va fi în funcţie de numărul candidaţilor care se vor prezenta la admitere”, a mai spus Adrian Graur.