Încep înscrierile pentru Gala Elevului Reprezentant. Tema din acest an: From ESC to CTRL in education. Categoriile pentru nominalizări sunt: „Profesori de nota 10″, „Elevi care schimbă comunitatea”, „Inițiative pentru educație” și „Activiști pentru educație”


Intră acum și în grupul de

Pentru a scoate în evidență și persoanele dedicate care fac o schimbare prin propriul exemplu, la firul ierbii, Consiliul Național al Elevilor organizează cea de-a doua ediție a Galei Elevului Reprezentant, eveniment care va avea loc pe data de 31 mai.

Tema de anul acesta simbolizează bunul mers al actului educațional: „From ESC to CTRL in education”, anunță organizatorii.

„Din dorința de a recunoaște inițiativele de impact ale celor care nu se complac problemelor din educație, CNE își propune să premieze contribuția acestora la îmbunătățirea sistemului de învățământ. Precum tasta CTRL nu funcționează decât împreună cu alte taste, nici sistemul de educație nu poate să atingă un nivel performant în lipsa unei eficiente cooperări între actorii săi”, se arată într-un comunicat de presă.


Sursa citată subliniază că gala va reuni elevi care, prin implicarea lor activă în viața comunității, sunt și vor fi cetățenii de care avem nevoie, profesori dedicați în totalitate formării școlarilor, activiști care contribuie zilnic la înfăptuirea unei schimbări și echipele din spatele inițiativelor educaționale benefice pentru dimensiunea învățării ca factor principal în dezvoltarea personală și socială a elevilor.
 
`Educația reprezintă factorul cheie pentru o societate unită, bazată pe valori și principii corecte, orientate spre democrație. În cazul în care cunoști o persoană a cărei activitate reprezintă un punct de reper pentru dezvoltarea sistemului educațional, poți să o nominalizezi până pe 17 mai, accesând următorul link:https://gala.consiliulelevilor.ro/. Categoriile în cadrul cărora puteți face o nominalizare sunt: „Profesori de nota 10″, „Elevi care schimbă comunitatea”, „Inițiative pentru educație” și „Activiști pentru educație”. De asemenea, pentru mai multe detalii, puteți să accesați pagina oficială a Consiliului Național al Elevilor”,  se arată în mesajul transmis de CNE


Intră acum și în grupul de