Virozele au depăşit pragul limită de 3.000 de cazuri noi într-o săptămână


Intră acum și în grupul de

Numărul virozelor înregistrate săptămâna trecută a depăşit limitele normale, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, Alexandru Lăzăreanu. În perioada 9- 15 martie, la DSP Suceava au fost raportate din teritoriu un număr de 3.042 infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, cele mai multe, respectiv 1.022 la grupa de vârstă 5-14 ani. „Este cea mai mare cifră din ultimii ani. Ceea ce ne bucură însă, este faptul că nu sunt forme grave care să necesite internări”, a menţionat Alexandru Lăzăreanu, care a pus această creştere a virozelor pe seama încălzirii vremii, sucevenii renunţând la a-şi mai lua măsuri de precauţii.

Un număr de 872 de viroze s-au înregistrat la copiii de până la 4 ani, 49 necesitând internare. Tot săptămâna trecută s-a înregistrat şi un număr de 14 cazuri noi de gripă, 10 persoane fiind spitalizate. În privinţa bronhopneumoniilor şi a pneumoniilor, şeful DSP Suceava menţionează că săptămâna trecută s-au înregistrat 999 persoane bolnave, dintre care 136 au fost în forme mai grave, ce au impus internarea în spital. Alexandru Lăzăreanu recomandă sucevenilor să nu se lase păcăliţi de temperaturile atmosferice şi să păstreze un echilibru al temperaturii corporale, până ce vremea se va încălzi complet.


Intră acum și în grupul de