Intră acum și în grupul de
Concursul naţional de diaristică (Jurnal de licean) se va desfăşura în perioada 20-21 martie 2009. Deschiderea oficială este programată sâmbătă, de la ora 9, în Sala de artă „Elena Greculesi” de la Biblioteca Bucovinei I. G. Sbiera”, iar festivitatea de premiere tot sâmbătă, de la 17:30, în aula colegiului organizator.
La concurs participă elevi din toate clasele de liceu, pe două secţiuni: jurnal personal şi jurnal consacrat.
Finaliştii vor susţine o probă scrisă de redactare a unui jurnal personal pe o temă dată.
Se vor acorda Marele Premiu „Mihail Sebastian”, în valoare de 1.000 lei, premiul I – 750 lei, premiul II – 500 lei, premiul al III-lea – 250 lei, şi un premiu special, un tablou din colecţia pictorului George Ostafi.
Organizatorii au pregătit şi alte activităţi în afara concursului propriu-zis: un atelier de lucru cu membrii Juriului, lansarea unui volum de diaristică, o excursie la Mănăstirea Dragomirna, o serată literară.