Focuri de armă la Straja pentru prinderea unor contrabandiști. Suspecții au reușit să fugă și au abandonat țigări de contrabandă de peste 130.000 de lei


Intră acum și în grupul de

Polițiștii de frontieră suceveni au fost nevoiți, marți, să folosească armamentul din dotare în încercarea de a reține un grup de contrabandiști de țigări, dar persoanele suspecte au reușit să fugă.

Astfel, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava, comisar șef Ilie Poroch Serițan, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul SPF Brodina a observat, pe direcția localității Straja mai multe persoane care transportau de la frontiera de stat către interiorul țării, colete voluminoase.

Imediat, polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea persoanelor în cauză, dar în momentul în care au observat echipajul poliției de frontieră, acestea au abandonat coletele și au fugit în direcţii diferite.

Pentru reținerea persoanelor care nu s-au supus somațiilor legale prin voce, polițiștii au tras patru focuri de avertisment în plan vertical însă nici de această dată cei în cauză nu s-au oprit şi s-au dispersat în localitatea Straja.

Imediat poliţiştii de frontieră au informat autorităţile de frontieră ucrainene despre eveniment, concomitent cu monitorizarea şi cercetarea zonei, fiind descoperite patru colete cu țigări.

 Coletele au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 10.573 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, a căror valoare se ridică la suma de 132.704 lei.

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activități infracționale, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.(N.B.)


Intră acum și în grupul de