Medicii de familie au renunțat la protest și vor acorda servicii medicale

După ce au anunțat că de la 1 aprilie nu vor mai elibera pacienților reţete pentru medicamente compensate şi gratuite, bilete de trimitere, certificate de concedii medicale şi diverse alte documente, pentru că nu sunt de acord cu o serie de aspecte din contractul cadru, medicii de familie au revenit la sentimente mai bune. Aceștia au ajuns, marți, la un acord cu ministerul Sănătăţii şi vor semna contractul cadru cu CAS pe 2009, care intră în vigoare de miercuri, încheind şi un protocol cu ministerul prin care se obligă la aceasta.

“Nicio secundă noi nu am avut intenţia ca populaţia să sufere. S-a înţeles greşit că vom închide cabinetele de la 1 aprilie şi că nu vom consulta pacienţii. Noi suntem medicii populaţiei, nu suntem împotriva ei. Nu se punea problema să ne închidem cabinetele sau să luăm bani pe consultaţii, ci să temporizăm o zi sau două, până se ajungea la o concluzie comună, eliberarea unor hârtii”, a declarat medicul Irina Badrajan, purtătorul de cuvânt al Asociaţiei medicilor generalişti Suceava.

În urma negocierilor cu ministrul Sănătăţii, medicii au reuşit să-l determine să renunţe la prevederea din contract potrivit căreia ei trebuiau să asigure asistenţa medicală în centrele de permanenţă.

Cât priveşte bugetul asistenţei primare, purtătorul de cuvânt al Asociaţiei medicilor generalişti Suceava a precizat că, în noile condiţii, valorile pentru plata per capita şi per servicii în trimestrele III şi IV nu vor fi mai mici decât cele de acum, adică de 4,1 lei, respectiv 1,5 lei. Irina Badrajan spune că pentru luna aprilie se va încheia un act adiţional cu prevederile din contractul cadru pe 2009, apoi se va încheia contractul definitiv.

Referitor la asistenţa medicală în centrele de permanenţă, va fi semnat un act distinct, în următoarele săptămâni, după ce vor fi reglementate exact condiţiile şi locurile unde vor fi aceste centre. Ministerul a precizat că pentru plata medicilor de familie care vor asigura asistenţa în aceste centre, bugetul ministerului Sănătăţii va fi anul acesta de cinci milioane de euro. Ministerul Sănătăţii a eliminat obligativitatea medicilor de familie de a lucra în centrele de permanenţă, în afara programului de la cabinete, şi de a face gărzi. În ce priveşte cealaltă nemulţumire a medicinii de familie, şi anume creşterea valorii sancţiunilor pentru diverse abateri, nu s-a obţinut nicio modificare în contractul cadrul, a mai spus Irina Badrajan, “pedepsele” rămânând la fel.

În cazul în care protestul medicilor s-ar fi materializat, pe aceștia i-ar și așteptat unele măsuri din partea CAS. ” Îi rog pe asiguraţii cărora li se vor refuza servicii medicale să depună în scris o plângere la CAS pentru a avea o evidenţă exactă a medicilor care nu au prestat servicii în primele zile ale lunii aprilie şi în noul contract ei nu vor fi plătiţi pentru aceste zile”, a anunțat viitorul Preşedinte Director General al CAS Suceava, dr. Cristina Iordăchel.