Patru răniți după ce un tânăr șofer din Hâțești a intrat pe contrasens și a lovit o mașină care circula regulamentar între Bănești și Hancea

Patru persoane au fost rănite sâmbătă seara într-un accident rutier produs din cauza unui tânăr șofer din Hânțești care a intrat pe contrasens într-o curbă la dreapta lovind un autoturism care circula regulamentar.

Imagine ilustrativă

Astfel, un tânăr de 25 de ani din Hânțești circula sâmbătă seara cu un autoturism Audi pe DJ290, între Bănești  și Hancea, iar într-o curbă la dreapta, a pătruns pe contrasens și a acroșat un autoturism Audi condus regulamentar, din sens opus, de un bărbat de 47 de ani din Fântânele.

În urma impactului, autoturismul care circula regulamentar a fost proiectat în șanțul de pe partea dreaptă și a fost avariat în partea din față, iar autoturismul condus de tânărul din Hânțești a suferit avarii la partea frontală și a fost imobilizat pe centrul părții carosabile, circulația fiind restricționată.

În urma accidentului, trei persoane din mașina care circula regulamentar au suferit răni ușoare, iar șoferul din Hânțești s-a lovit la nas.

Persoanele aflate în cele două mașini au fost transportate la spital pentru investigații medicale.

Șoferii nu consumaseră alcool, iar în acest caz s-a deschis dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă”. (N.B.)

loading...