Incendiu violent la Cacica. Focul a fost observat târziu, astfel incendiul a distrus casa de locuit și anexele


Intră acum și în grupul de

Un incendiu puternic a devastat o gospodărie din Cacica în seara de luni. La sosirea echipajelor, ardeau generalizat casa de locuit și anexele gospodărești, cu pericol de extindere la vecinătăți. Incendiul a fost observat și anunțat cu întârziere, în jurul orei 21:50, ceea ce a permis dezvoltarea și propagarea flăcărilor, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență din Suceava.

Pentru stingerea focului au intervenit militarii Gărzilor de Intervenție Solca și Gura Humorului, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din localitățile Cacica, Arbore și Botoșana,  cu suportul a  șapte autospeciale de stingere. Incendiul a fost lichidat la ora 01:15.

Focul a mistuit casa de locuit pe o suprafață de aproximativ 120 mp, adăpostul de animale pe 50 mp, depozitul de furaje pe 40 mp și o magazie pe 55 mp, toate construcții corp comun. A mai ars o magazie, construită independent de corpul comun, pe 20 mp, circa cinci mc lemn de foc și trei metri cubi de cherestea. S-au degradat tavanele și pereții locuinței, bunuri casnice și circa 2.700 kg de fân.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect, anunță sursa citată.

Cu toate acestea, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat bucătăria de vară și gospodăria învecinată, cu bunurile aferente. Au mai fost salvate două vaci, un cal, un porc și 15 găini.


Intră acum și în grupul de