Intră acum și în grupul de
Un bărbat de 39 de ani din Suceava s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins băut la volan, anunță IPJ Suceava printr-un comunicat de presă.
Mașina acestuia a fost oprită pentru control în noaptea de miercuri pe strada Dr. Victor Babeș din Suceava.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest. Rezultatul a arătat 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, bărbatului i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Astfel, suceveanul este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”. Dosarul va fi soluționat procedural.