Intră acum și în grupul de
Masterclass-ul este desfăşurat sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Prinţul Paul al României, fiind sponsorizat de Fundaţia Prinţul Paul pentru România, Universitatea Politehnica din Timişoara, M-Account Suceava, Promo Art Suceava, ACI-AG Suceava. Look-ul actorilor este realizat de Salonul Lucicosm Suceava, Sport Center Suceava şi Energy Fitness Club Suceava.
Evenimentul este rezultatul iniţiativei baritonului Andras CHIRILIUC, Preşedinte al Asociaţiei Joseph Schmidt şi al lingvistei Sanda-Maria ARDELEANU, vicepreşedinte al Asociaţiei Joseph Schmidt, deputat de Suceava din partea PD-L.
Actorii membri ai Suceava Theatre Company – Bogdan MILICI, Mara REUŢ, Alexandru MORUZ, Iulian IGNĂTESCU, Gavril PASCARI, Geanina ZETU, Adrian LOGHIN, Adina PAŞCU, Dina CEPELIUC, Răzvan STRATON, Ioana GRIGOREAN vor lucra capodopera lui Eugene IONESCO şi cea mai jucată piesă a sa în întreaga lume, Cântăreaţa cheală, a cărei regie o semnează Maestro Dumitru GHEORGHIU.
Tinerii actori vor participa şi la un curs de literatură italiană, despre capodoperele marilor scriitori italieni în teatru şi lirică, curs care va fi ţinut de italianista Viorica BĂLTEANU, prof. univ. dr. în cadrul Universităţii de Vest Timişoara, decorată cu titlul de Cavaler al Artelor de către Preşedintele Italiei pentru meritele aduse culturii italiene în Europa de Est.
Evenimentul se înscrie în seria manifestărilor de anvergură pe care le derulează Asociaţia Joseph Schmidt, anul 2009 marcând 105 ani de la naşterea marelui tenor al lumii, Joseph Schmidt.