Intră acum și în grupul de
Alexandru Lăzăreanu a spus că problemele au început să se acutizeze la începutul anului, stocurile de lapte praf epuizându-se la jumătatea lunii martie, perioadă în care, în alţi ani, ministerul trimitea deja fila de buget şi se putea cumpăra laptele praf. „Le-am zis medicilor de familie care prescriu laptele praf să se limiteze până se aprobă bugetul. Suntem la jumătatea lui aprilie, însă bugetul pentru programele naţionale de sănătate tot nu a venit. Dacă până acum s-au făcut restricţii, de o lună am rămas fără. Sunt copii în plasament care au nevoie de lapte praf”, a afirmat şeful DSP Suceava.
Conform legii, beneficiază de lapte praf gratuit, pe bază de reţetă de la medicul de familie, copiii de 0 şi 12 luni, ai căror mame prezintă contraindicaţii la alăptare din cauza unor boli grave, precum TBC pulmonar activ, neoplazii, casexie, septicemie, boli psihice grave, scleroză în plăci, insuficienţă renală sau cardiacă, diabet zaharat decompensat, tireotoxicoză, HIV/SIDA, sau fac tratamente cu citostatice, diazepine, anticoagulante, radioizotopi, eclampsie. Mai primesc acest lapte copiii a căror curbă ponderală este negativă, adică cei la care se observă, după două cântăriri consecutive pe parcursul a două săptămâni, că nu cresc în greutate, din cauză că mamele nu au lapte suficient sau deloc, precum şi cei adoptaţi sau din centre de plasament.
DSP distribuie laptele praf primăriilor, care au obligaţia de a-l depozita în magazii, fiind repartizat apoi mamelor care se prezintă cu reţete de la medicul de familie.