Intră acum și în grupul de
Purtătorul de cuvânt al Spitalului sucevean a informat că pe primele trei luni ale acestui an unitatea spitalicească a înregistrat o depăşire faţă de contract cu circa 1.000 la pacienţii trataţi, care a fost suportată din fondurile proprii ale unităţii. “Dacă nu exista această depăşire ar fi ajuns banii pentru plata integrală a celui de-al 13-lea salariu”, a spus dr. Brădăţan.
„Pentru plata acestui salariu este nevoie de o finanţare totală de 1,3 milioane lei. S-a înregistrat, însă, acea depăşire de contract, de 1.000 de pacienţi, pentru care s-au cheltuit 2 milioane de lei, bani care au fost suportaţi din fondurile proprii ale unităţii”, a explicat medicul Brădăţan.