Intră acum și în grupul de
Şi anul acesta, absolvenţii de gimnaziu sunt admişi la liceu pe baza opţiunilor evaluate de calculator. Prima sesiune de repartizare începe imediat după încheierea anului şcolar. Între 18 şi 25 iunie se completează opţiunile, iar pe 4 iulie vor fi afişate rezultatele. Pentru cei care nu sunt repartizaţi din prima într-un liceu, mai sunt două sesiuni în luna iulie. Pentru absolvenţii de liceu, examenele încep în a doua jumătate a lunii iunie.
Bacalaureatul va cuprinde, ca şi anul trecut, trei probe orale – limba maternă, limba română şi o limbă modernă la alegere şi patru probe scrise şi practice. Liceenii respinşi vor mai avea o şansă în luna august.
Vacanţa de vară va începe pe 13 iunie.
Pe de altă parte desfăşurarea testărilor este pusă sub semnul întrebării de dascăli. Sindicatele din învăţământ fac referendumuri interne pentru a vedea dacă membrii sunt sau nu de acord cu boicotarea tezelor unice.
La acest moment la nivelul confederaţiilor naţionale se stabileşte un program de proteste, iar liderii de sindicat se întrunesc pentru a vedea exact ceea ce au stabilit oamenii.
Sindicaliştii au ameninţat, în mai multe rânduri, că vor declanşa greva generală dacă nu vor primi 6% din PIB la Educaţie şi dacă nu se vor mări salariile din învăţământ, în conformitate cu legile în vigoare, spunând şi că nu acceptă nicun fel de amendament la prevederile legale.