DSP Suceava amintește recomandările de protecție a sugarilor și copiilor mici pe timp de caniculă

În contextul în care Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo de disconfort termic pentru următoarele zile, Direcția de Sănătate Publică Județeană Suceava amintește câteva recomandări specifice pentru sugari și copii mici, în vederea evitării îmbolnăvirilor și stărilor de rău cauzate de persistența temperaturilor ridicate.

  • realizarea unui ambient cât mai normal, ferit de căldură, umiditate excesivă și curenți de aer;
  • sistemul de alimentație avut până în acel moment nu trebuie modificat prin introducerea de alimente noi în această perioadă;
  • se va realiza hidratarea corespunzătoare, iar pentru sugari mama va alăpta ori de căte ori sugarul solicită;
  • copilul va fi îmbrăcat lejer, cu hăinuțe din materiale textile vegetale comode, nu va fi scos din casă decât în afara perioadelor caniculare din zi și obligatoriu cu căciuliță pe cap;
  • copiii vor primi apă plată sau apă cu proprietăți organoleptice corespunzătoare, ceai foarte slab îndulcit, fructe proaspete și foarte bine spălate;
  • mamele care alăptează vor trebui să se hidrateze corespunzător cu apă plată sau apă cu proprietăți organoleptice corespunzătoare, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe făcute în casă fără adaos de conservanți. Vor evita în același timp consumul de cafea sau alcool;
  • la cel mai mic semn de suferință al copilului sau mamei, aceștia se vor prezenta la medicul de familie care va decide conduita terapeutică;
  • atenție deosebită se va acorda condițiilor de igienă atât pentru copil cât și pentru mamă. Copilul va fi ținut cu hăinuțe sau scutece curate și uscate și mama se va îngriji de igiena riguroasă a pielii acestuia. În acest sens copilul va fi îmbăiat cel puțin odată pe zi și obligatoriu seara la culcare, iar în restul timpului i se va face toaleta locală ori de câte ori este nevoie;
  • mamele care alăptează vor avea grijă să mențină o riguroasa igienă a sânului și evident igiena generală;
  • copiilor preșcolari li se vor face dușuri cu apă la temperatura camerei.
loading...